Universitatea Transilvania
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
Universitatea Transilvania

Un Forum Pentru Studentii din Brasov !
 
AcasaPortalCăutareUltimele imaginiÎnregistrareConectare

 

 Concursuri pe baza de dosar si/sau examen

In jos 
AutorMesaj
Cyrus
Admin
Cyrus


Numarul mesajelor : 46
Varsta : 35
Location : Braila
Data de inscriere : 04/08/2007

Concursuri pe baza de dosar si/sau examen Empty
MesajSubiect: Concursuri pe baza de dosar si/sau examen   Concursuri pe baza de dosar si/sau examen Icon_minitimeSam Aug 04, 2007 5:17 pm

Stabilirea subiectelor de concurs pentru admitere pe baza de examen

1. Pentru concursul care se desfăşoară cu probe de concurs, subiectele se stabilesc în concordanţă cu manualele după care au studiat absolvenţii de liceu, promoţia 2007.

2. Subiectele probelor de concurs se stabilesc în ziua concursului, prin tragere la sorţi din manuale, din culegeri publicate la edituri centrale, sau pe baza altor criterii stabilite de Comisia de admitere pe Universitate.

3. În mod obligatoriu, probele de concurs la care se dau aceleaşi subiecte sunt planificate la aceeaşi oră şi se desfăşoară pe durata aceluiaşi interval de timp.

4. Stabilirea, verificarea, multiplicarea şi sigilarea în plicuri a subiectelor de concurs pentru fiecare sală de concurs se vor face în condiţii de deplină securitate.

Desfasurarea probelor de concurs

1. Candidaţii vor fi informaţi prin afişare cu cel puţin 24 ore înainte de începerea concursului, asupra denumirii probei de concurs, ora începerii, durata de desfăşurare, repartizarea pe săli.

2. Probele de concurs vor fi sub formă de teste tip grilă sau clasice (tradiţionale).

3. Candidaţii care nu vor fi prezenţi în sală în momentul deschiderii plicurilor cu subiecte pierd dreptul de a mai susţine proba respectivă..

4. Pentru probele la care examinarea se desfăşoară individual se va indica şi ora aproximativă de intrare în examen a fiecărui candidat.

5. Nu se vor programa două probe de concurs în aceeaşi zi, pentru acelaşi candidat.

6. Sunt strict interzise semnele pe lucrările scrise. Orice semn ce nu are legătură cu rezolvarea lucrării poate fi motiv pentru anularea lucrării.

7. În sala de concurs candidaţii se legitimează numai cu buletinul de identitate sau cu adeverinţă de identitate eliberată de Poliţie şi cu legitimaţia de concurs. Lipsa uneia dintre ele conduce la excluderea din sală pentru acea zi. Nu se admite utilizarea calculatoarelor sau a altor aparate electronice audio - vizuale.

8. Accesul candidaţilor în sala de concurs se admite numai cu o oră înainte de cea a începerii concursului.

9. Candidaţii nu pot părăsi sala de concurs decât după o oră de la deschiderea plicurilor cu subiecte.

10. Părăsirea sălii de concurs nu se poate face decât definitiv, cu predarea lucrării pe bază de semnătură.

11. Candidaţii care nu respectă prezenta Metodologie, sunt exmatriculaţi din concurs. Decizia exmatriculării o ia Comisia de admitere pe Universitate, la propunerea Comisie de supraveghere a sălii în care s-a aflat candidatul.

Corectare si comunicare rezultate

1. Corectarea lucrărilor se va face în săli special amenajate în acest scop, supravegheate de către persoane desemnate de Comisia de admitere pe universitate sau facultate.

2. Corectarea lucrărilor se va face independent de către doi corectori, fiecare consemnând notele (punctele) acordate în Borderoul de notare, pus la dispoziţie de Comisia de admitere pe universitate sau facultate.

3. Pentru lucrările elaborate pe subiecte de tip grilă nu se admit diferenţe între punctele acordate de cei doi corectori.

4. La corectarea lucrărilor elaborate cu subiecte tradiţionale, între notele acordate de către cei doi corectori, pentru fiecare subiect în parte, nu se admite o diferenţă mai mare cu un punct. În situaţia în care între notele acordate pe un subiect apar diferenţe mai mari cu un punct, lucrarea va fi dată la un alt corector (corector 3) care va stabili nota finală pentru subiectul respectiv.

5. Admiterea candidaţilor se face în ordine descrescândă a mediilor generale obţinute (luând în calcul şi ponderea corespunzătoare din media de la bacalaureat), în limita numărului de locuri planificate pentru fiecare facultate şi domeniu.

6. Mediile generale obţinute de candidaţii la concurs sunt valabile pentru stabilirea ordinii de clasificare, numai pentru facultatea, respectiv domeniul de licenţă la care aceştia s-au înscris şi au candidat, în conformitate cu cele menţionate în cererea de înscriere.

7. Media generală minimă de admitere în învăţământul universitar nu poate fi mai mică de 5,00.

8. Admiterea în regim subvenţie de la buget şi în regim cu taxă, se face strict în limita locurilor stabilite prin ordin al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi de Senatul Universităţii Transilvania din Braşov. În cazul existenţei mai multor candidaţi cu medie egală cu cea a ultimului loc repartizat iniţial, departajarea se face după criteriile stabilite de Comisia de admitere pe facultate.

9. Precizări privind distribuirea candidaţilor pe locurile în regim subvenţie de la bugetul de stat şi în regim cu taxă:
a. Ocuparea locurilor în regim subvenţie de la buget şi în regim cu taxă se va face în mai multe faze distincte, după cum urmează:

În faza I–a, ocuparea locurilor în regim subvenţie de la buget şi în regim cu taxă, se va face pe facultate şi pe domeniii de licenţă din cadrul acesteia, după opţiunile exprimate prin fişa de înscriere în ordinea descrescândă a mediilor generale, cu condiţia să fi avut aceleaşi probe de concurs (sau echivalente).

În celelalte faze, la nivelul facultăţii, respectiv domeniului de licenţă din cadrul acesteia, se vor ocupa locurile rămase libere prin retragerea celor care au fost declaraţi admişi în faza anterioară. Ocuparea acestor locuri se va face conform precizărilor de la prima fază.

b. După încheierea primei sesiuni, facultatea care nu şi-a completat locurile subvenţionate de la bugetul de stat şi cu taxă poate organiza a doua sesiune de admitere. Admiterea candidaţilor pe locurile rămase vacante se va face pe baza mediei la examenul de bacalaureat, eventual corelată cu mediile din anii de liceu la discipline relevante pentru specializarea respectivă. Locurile rămase neocupate după al doilea concurs de admitere se gestionează la nivelul universităţii pe cicluri de studii.

c. La înscriere candidatul completează un Contract al candidatului la admitere, după modelul prezentat în Anexa 9, care precizează obligaţiile candidatului admis privind completarea Dosarului de înscriere pentu a rămâne pe locuri bugetate sau cu taxă de studii.

10. Rezultatele concursului de admitere, verificate şi aprobate de Comisia de admitere a Universităţii se aduc la cunoştinţa celor interesaţi, prin afişare, specificându-se data şi ora afişării.

11. Indiferent de motiv, nu se fac suplimentări de locuri bugetate pentru domeniile şi formele de învăţământ la care locurile au fost ocupate integral.

12. Pentru probele apreciate prin punctaj, acesta se converteşte în note de la 10 la 1.

Contestatii

1. Contestaţiile cu privire la rezultatele probelor scrise se depun la Comisiile de admitere ale facultăţilor, în maximum 48 ore de la data şi ora afişării rezultatelor. Ora limită de depunere a contestaţiilor va fi precizată de Comisia de admitere pe facultate în mod expres, la afişarea rezultatelor. Rezultatul contestaţiilor se comunică în scris la avizierul admiterii, în cel mult 72 ore după încheierea termenului de depunere a contestaţiilor.

2. Lucrările a căror notare a fost contestată de candidaţii la concurs vor fi sigilate şi recorectate de Comisia de contestaţie, numită prin ordin al preşedintelui Comisiei de admitere pe Universitate.

3. Procesul verbal de notare va fi predat Comisiei de admitere pe facultate, iar preşedintele acesteia îl va înainta Comisiei de admitere pe Universitate pentru verificare, aprobare şi pentru a dispune afişarea rezultatului.

4. Prin rezolvare favorabilă a contestaţiei pentru lucrările elaborate pe subiecte tip grilă se înţelege acordarea punctelor conform şablonului grilă stabilit de către Comisia de elaborare a subiectelor şi respectarea conditiei ca suma punctelor obţinute să fie mai mare decât suma iniţială.

5. Prin rezolvare favorabilă a contestaţiei pentru lucrările elaborate pe subiecte tradiţionale se înţelege acordarea unei note mai mare cu un punct faţă de nota iniţială.

6. Pentru rezolvarea favorabilă a contestaţiei preşedintele Comisiei de admitere pe facultate va trebui să convoace şi corectorii iniţiali, care împreună cu membrii Comisiei de contestaţii vor stabili nota finală a lucrării consemnată într-un proces verbal de consens, semnat de toţi cei implicaţi. În ipoteza că membrii Comisiei de contestaţie şi corectorii iniţiali nu pot ajunge la consens vor încheia proces verbal, semnat de toţi membrii, pe care preşedintele Comisiei de admitere pe facultate îl va înainta Comisiei de admitere pe Universitate. În acest caz, prin Ordin al preşedintelui Comisiei de admitere pe Universitate, se dispune formarea altei comisii de corectori care, analizând şi notările precedente, va stabili rezultatul definitiv, care va fi afişat numai din dispoziţia Comisiei pe Universitate.

7. Senatul universităţii poate decide sancţionarea celor din vina cărora notele nu au reflectat valoarea reală a lucrării.

8. Candidatul căruia i s-a admis contestaţia dobândeşte calitatea de admis dacă obţine media generală mai mare decât a ultimului candidat admis iniţial. În cazul în care obţine o medie egală cu a ultimului candidat admis iniţial, se aplică prevederile articolului 6.4. Indiferent de modul de soluţionare a contestaţiilor, situaţia celor iniţial declaraţi admişi nu poate fi modificată.

9. Comunicarea rezultatelor la contestaţii se face prin afişare, de către Comisia de admitere pe facultate, după ce s-a obţinut avizul Comisiei centrale de admitere.

10. După afişarea răspunsului la contestaţii, rezultatul concursului de admitere se consideră definitiv şi nu mai poate fi modificat.

11. La domeniile la care concursul se organizează în două etape, contestaţiile la probele scrise din cadrul primei etape se depun şi se rezolvă înainte de începerea probelor pentru etapa a doua. Termenele de depunere şi rezolvarea a contestaţiilor vor fi afişate de către Comisia de admitere pe facultate.

12. La probele orale şi practice nu se admit contestaţii, indiferent de etapa la care acestea au fost susţinute.

13. Contestaţiile depuse la organele ierarhice superioare nu pot constitui, de regulă, obiect de analiză al forurilor respective, inclusiv al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Referirile privind conţinutul subiectelor, al baremurilor, precum şi toate cele care vizează modul de aplicare a metodologiei proprii de concurs, sunt în exclusivitate de competenţa Comisiei de admitere pe Universitate şi a conducerii Universităţii, singurele în măsură să analizeze şi să decidă pe baza documentelor existente la facultăţi asupra soluţiilor ce trebuie adoptate în fiecare caz în parte.

Concursul pe baza de dosar
Conditiile de admitere sunt precizate in anexele 1A, 1B, 1C si 1D.

Admiterea candidaţilor se face în ordine descrescândă a mediilor generale obţinute (luând în calcul şi ponderea corespunzătoare din media de la bacalaureat), în limita numărului de locuri planificate pentru fiecare facultate şi domeniu.

Mediile generale obţinute de candidaţii la concurs sunt valabile pentru stabilirea ordinii de clasificare, numai pentru facultatea, respectiv domeniul de licenţă la care aceştia s-au înscris şi au candidat, în conformitate cu cele menţionate în cererea de înscriere.

Media generală minimă de admitere în învăţământul universitar nu poate fi mai mică de 5,00.

Admiterea în regim subvenţie de la buget şi în regim cu taxă, se face strict în limita locurilor stabilite prin ordin al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi de Senatul Universităţii Transilvania din Braşov. În cazul existenţei mai multor candidaţi cu medie egală cu cea a ultimului loc repartizat iniţial, departajarea se face după criteriile stabilite de Comisia de admitere pe facultate.

Precizări privind distribuirea candidaţilor pe locurile în regim subvenţie de la bugetul de stat şi în regim cu taxă:
a. Ocuparea locurilor în regim subvenţie de la buget şi în regim cu taxă se va face în mai multe faze distincte, după cum urmează:

În faza I–a, ocuparea locurilor în regim subvenţie de la buget şi în regim cu taxă, se va face pe facultate şi pe domeniii de licenţă din cadrul acesteia, după opţiunile exprimate prin fişa de înscriere în ordinea descrescândă a mediilor generale, cu condiţia să fi avut aceleaşi probe de concurs (sau echivalente).

În celelalte faze, la nivelul facultăţii, respectiv domeniului de licenţă din cadrul acesteia, se vor ocupa locurile rămase libere prin retragerea celor care au fost declaraţi admişi în faza anterioară. Ocuparea acestor locuri se va face conform precizărilor de la prima fază.

b. După încheierea primei sesiuni, facultatea care nu şi-a completat locurile subvenţionate de la bugetul de stat şi cu taxă poate organiza a doua sesiune de admitere. Admiterea candidaţilor pe locurile rămase vacante se va face pe baza mediei la examenul de bacalaureat, eventual corelată cu mediile din anii de liceu la discipline relevante pentru specializarea respectivă. Locurile rămase neocupate după al doilea concurs de admitere se gestionează la nivelul universităţii pe cicluri de studii.

c. La înscriere candidatul completează un Contract al candidatului la admitere, după modelul prezentat în Anexa 9, care precizează obligaţiile candidatului admis privind completarea Dosarului de înscriere pentu a rămâne pe locuri bugetate sau cu taxă de studii.

Rezultatele concursului de admitere, verificate şi aprobate de Comisia de admitere a Universităţii se aduc la cunoştinţa celor interesaţi, prin afişare, specificându-se data şi ora afişării.

Indiferent de motiv, nu se fac suplimentări de locuri bugetate pentru domeniile şi formele de învăţământ la care locurile au fost ocupate integral.
Sus In jos
https://univbv.forumgratuit.ro
 
Concursuri pe baza de dosar si/sau examen
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Universitatea Transilvania :: Admitere-
Mergi direct la: